Se frământă sufletul cu drojdia realității, presărăm un cortegiu de dificultăți, amestecăm cu zile și nopți petrecute cu nasul în cărți. Batem mai multe trăiri cu zahărul fericirii, obținând o exaltare spumoasă- o încorporăm în aluatul sufletului. Dăm o coajă de trecut pe răzătoare (musai), picurăm puțină esență de tinerețe și două linguri din uleiul experienței. Frământăm energic. Mai punem câteva picături de timp fericit. Frământăm iar. Scoatem o tavă curată, o ungem cu iubire, așezăm aluatul și-l băgăm în cuptorul dogoritor al destinului. Se coace frumos. Nu scoatem plăcinta fierbinte în aerul rece c-o mușcă și se bosumflă. După ce s-a mai răcit, muruim cu bun-simț și încredere și pudrăm cu optimism. Pui plăcinta la adăpost. Când vezi oameni, Atenție! doar OAMENI, tai o bucățică
Picură-n cuvinte stropi multicolori din suflet!