Ana are blog

nu am mai dormit de zece ani. noaptea îmi scot inima din piept și o fac bucățele cu robotul de bucătărie, cumpărat cu tine în Ajunul acela ploios. până dimineața trebuie să o reconstruiesc & noaptea devine un puzzle contratimp. când găsesc bucățile cele mai dureroase le bat cu ciocanul pentru friptură - îmi place să văd cum mustesc în durere și știu că nu își vor mai reveni niciodată pentru că nu le voi lăsa eu să se vindece. pun sare pe ele  să fiu sigură că durerea va pulsa cât mai mult, o lipesc cu bandă adezivă, chiar din rola cu care am legat sacul în care era cadavrul ăla, mai știi, nu? și gata! e ca nouă, pregătită să o f~ți cum știi tu mai bine & noaptea, când bei apă de izvor din fântâna tinereții, aia blondă, sifilitică, cu ochi de sperietoare, eu fac friptură din rămășițele unei inimi veterane. 

eu nu am fost născută să fiu normală. nu mă gândesc toamna la murături și nici nu-mi vând zilele banalității să muncesc mai mult, să spăl, să calc, să urmăresc praful prin casă. eu am fost născută să îmi șochez apropiații, să-mi autoflagelez sufletul cu rânduri nescrise. dintotdeauna am fost îndrăgostită de melancolii, de negru, de frunze arămii și câmpii veștejite. tocmai de asta am chinuit-o pe mama, săraca, și nu am vrut să mă nasc până nu s-a făcut toamnă. eu nu am fost născută să stau la plajă, unsă cu ulei, să mă prăjească monotonia după bunul plac. vreau să mă las hipnotizată de Lună și o sticlă cu vin, să înot dezbrăcată în mare și să calc pe moralități. eu nu am fost născută să trăiesc după reguli și nici să mă modeleze societatea după iluzorii principii și prejudecăți. nu pot! nu vreau să fiu ce vreți voi. așadar, nu vă mai obosiți. ignorați-mă și lăsați-mă să-mi trăiesc toamna.