Treceți la conținutul principal

femeia-artă

Imagine

Mi-a zis: ești o Mona Lisa și dacă eu aș fi
da Vinci te-aș picta neîncetat.

Dar eu sunt o creație de-a lui Munch, mai degrabă–
prin vene îmi curge doar un strigăt și mintea mea
e o aglomerație de umbre cadaverice.
Dacă aș fi un bun măcelar, mi-aș desena
chipul în stilul inconfundabil al lui Picasso,
iar trupul ăsta uleios l-aș integra într-un tablou
delirant, dar absurd de frumos de-al lui Dalí.

I-am zis doar: îmi pare rău, honey, dar
nu sunt eu Gioconda pe care o cauți.
Sunt doar o pânză sfâșiată și e nevoie de
un mare artist pentru a desluși acest puzzle,
pe care îl numim ironic
„viață”. 

 ~ Head exploding - Salvador Dali ~


de Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Să transformăm lectura într-un obicei!

de
M-am gândit ca în articolul acesta să discutăm puțin despre obiceiul lecturii și importanța acestuia în viața noastră. Uitându-ne la numeroasele sondaje făcute având ca temă lectura, descoperim cu nemulțumire că aproape ne aflăm în coada clasamentului. Românii citesc foarte puțin, cumpărăm foarte puține cărți, ne depărtăm din ce în ce mai mult de zona aceasta a culturii. Bine, am citit, am constatat, ne-am supărat și cam atât. Trebuie neapărat să descoperim cauzele acestor rezultate nefericite și să găsim și niște soluții.   ➤ Principalul dușman invocat de toată lumea este lipsa timpului, dar să fie oare adevărat acest pretext? De dimineață, de când ne trezim și până seara târziu, când îl primim pe Moș Ene, chiar nu avem 5 minute timp să răsfoim o carte? Având în vedere acest context, Andreea Chiuaru , o fată extraordinară și o cititoare înrăită, a lansat pe rețelele de socializare provocarea #10minutesreadingchallenge , care presupune să rupem 10 minute pe zi din timpul no
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

bunica e o rană care nu se va cicatriza niciodată

de
bunica e o ran ă deschisă care refuză cu încăpățânare să se cicatrizeze. o acopăr de fiecare dată când ies din casă, dar se lipește de bluză și mă ustură atât de tare că mă chinui cu greu să zâmbesc fals atunci când dau conștiincioasă bună ziua babei enervante de la etajul doi, care își târâie picioarele pe hol și prin sufletul nepoților ei. mă enervează că unii trăiesc și sunt dracu ’ în picioare iar ea nu mai e. s-a dus. și era singura șansă la bunătate pe care  o mai avea omenirea. nu pot să mă dezbrac. hainele îmi sunt ca o zgaibă. trebuie să mă despielițez, apoi las rana să pulseze ca o inimă proaspăt scoasă din piept. dorul este toată infecția care iese la suprafață. mă scârbește și încerc să o șterg cu rivanol așa cum am văzut că face mama în fiecare zi, dar știu că e în zadar, căci rana asta nu trece și infecția ne mănâncă câte un pic până când ajungem un dor amar. din mama a rămas doar o rană adâncă de când a plecat bunica și
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe