Ana are blog

bunica e o ran ă deschisă care refuză cu încăpățânare să se cicatrizeze. o acopăr de fiecare dată când ies din casă, dar se lipește de bluză și mă ustură atât de tare că mă chinui cu greu să zâmbesc fals atunci când dau conștiincioasă bună ziua babei enervante de la etajul doi, care își târâie picioarele pe hol și prin sufletul nepoților ei. mă enervează că unii trăiesc și sunt dracu ’ în picioare iar ea nu mai e. s-a dus. și era singura șansă la bunătate pe care  o mai avea omenirea. nu pot să mă dezbrac. hainele îmi sunt ca o zgaibă. trebuie să mă despielițez, apoi las rana să pulseze ca o inimă proaspăt scoasă din piept. dorul este toată infecția care iese la suprafață. mă scârbește și încerc să o șterg cu rivanol așa cum am văzut că face mama în fiecare zi, dar știu că e în zadar, căci rana asta nu trece și infecția ne mănâncă câte un pic până când ajungem un dor amar. din mama a rămas doar o rană adâncă de când a plecat bunica ...

Copilăria mea are gust de mere coapte, cu nucă, miere și scorțișoară. Când mă simt tristă sau dorul de vremuri apuse mă apasă, dau fuga la bucătărie, pornesc cuptorul și pun merele la copt, singura rețetă a fericirii care dă roade. Casa mi se umple de parfumul copilăriei și amintiri care mai de care năvălesc în bucătărie, pregătite să luăm masa împreună. Nici nu știu când a zburat timpul; parcă ieri alergam prin grădina bunicii după puii de găină, dornică să le ofer din iubirea mea nemărginită. Satul copilăriei mele are chipul bunicii. Probabil a ieșit dintr-o carte cu povești; ea este zâna cea bună care îmi călăuzește drumul vieții. Bunica mea este exemplul care îmi vine în minte ori de câte ori aud cuvântul "minune", căci nu putea fi altceva. Sigur era trimisă de Dumnezeu pe acest pământ pentru a aduce mângâiere și pentru a sădi Speranța în sufletul meu. Chipul ei ca o icoană, cu ochii blajini, izvor de bunătate, cu glasul melodios și dulce, ce mi-a spus povești frumo...