Treceți la conținutul principal

bunica e o rană care nu se va cicatriza niciodată


bunica e o rană deschisă care
refuză cu încăpățânare să se cicatrizeze.

o acopăr de fiecare dată când ies din casă,
dar se lipește de bluză și mă ustură atât de tare
că mă chinui cu greu să zâmbesc fals
atunci când dau conștiincioasă bună ziua
babei enervante de la etajul doi, care își târâie
picioarele pe hol și prin sufletul nepoților ei.
mă enervează că unii trăiesc și sunt dracu în picioare
iar ea nu mai e. s-a dus. și era singura șansă la bunătate
pe care o mai avea omenirea.

nu pot să mă dezbrac. hainele îmi sunt ca o zgaibă.
trebuie să mă despielițez, apoi las rana să pulseze
ca o inimă proaspăt scoasă din piept.
dorul este toată infecția care iese la suprafață.
mă scârbește și încerc să o șterg cu rivanol
așa cum am văzut că face mama în fiecare zi,
dar știu că e în zadar, căci rana asta nu trece
și infecția ne mănâncă câte un pic
până când ajungem un dor amar. din mama a rămas
doar o rană adâncă de când a plecat bunica
și știu că mă mănâncă și pe mine. o aud noaptea 
cum clefăie zgomotos.

bunica e o rană care nu se va cicatriza niciodată. 

~ pain in art by dario puggioni ~

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sete de odinioară

         Chinui condeiul de ceva timp încercând să cuprind în cuvinte iubirea mea pentru satul în care am copilărit, dar și pentru satul românesc în accepțiunea lui generală. Am căutat îndelung cuvinte care să exprime sentimentele ce fac gălăgie în sufletul și mintea mea, însă, cu o umbră de dezamăgire, am constatat că nu există aceste cuvinte care să care sensul plin al unor trăiri. Iubesc colțul de rai în care copilăria mea a zburdat fericită și în care am dezvoltat această sete de odinioară,  sete care nu va fi niciodată satisfăcută de stropii ciobiți ce picură din frânturile de folclor întâlnite în modernitate. Numai cel al cărui suflet este frământat în orice secundă, din zi sau noapte, de iubirea  și dorul usturător pentru satul nostru românesc, doar acela va putea percepe firimitura de sens cărată de aceste cuvinte mici și neputincioase.          Îmi picură în auz nobilele note ale cântecului popular...A...

Suflet-plăcintă lirică

Se frământă sufletul cu drojdia realității, presărăm un cortegiu de dificultăți, amestecăm cu zile și nopți petrecute cu nasul în cărți. Batem mai multe trăiri cu zahărul fericirii, obținând o exaltare spumoasă- o încorporăm în aluatul sufletului. Dăm o coajă de trecut pe răzătoare (musai),  picurăm puțină esență de tinerețe și două linguri din uleiul experienței. Frământăm energic. Mai punem câteva picături  de timp fericit. Frământăm iar. Scoatem o tavă curată, o ungem cu iubire, așezăm aluatul și-l băgăm în cuptorul  dogoritor al destinului. Se coace frumos. Nu scoatem plăcinta fierbinte în aerul rece c-o mușcă și  se bosumflă. După ce s-a mai răcit, muruim cu bun-simț și încredere și pudrăm cu optimism. Pui plăcinta la adăpost. Când vezi oameni, Atenție! doar OAMENI, ...

Să transformăm lectura într-un obicei!

M-am gândit ca în articolul acesta să discutăm puțin despre obiceiul lecturii și importanța acestuia în viața noastră. Uitându-ne la numeroasele sondaje făcute având ca temă lectura, descoperim cu nemulțumire că aproape ne aflăm în coada clasamentului. Românii citesc foarte puțin, cumpărăm foarte puține cărți, ne depărtăm din ce în ce mai mult de zona aceasta a culturii. Bine, am citit, am constatat, ne-am supărat și cam atât. Trebuie neapărat să descoperim cauzele acestor rezultate nefericite și să găsim și niște soluții.   ➤ Principalul dușman invocat de toată lumea este lipsa timpului, dar să fie oare adevărat acest pretext? De dimineață, de când ne trezim și până seara târziu, când îl primim pe Moș Ene, chiar nu avem 5 minute timp să răsfoim o carte? Având în vedere acest context, Andreea Chiuaru , o fată extraordinară și o cititoare înrăită, a lansat pe rețelele de socializare provocarea #10minutesreadingchallenge , care presupune să rupem 10 minute pe zi din ...