bunica e o rană care nu se va cicatriza niciodată

bunica e o rană deschisă care

refuză cu încăpățânare să se cicatrizeze.

o acopăr de fiecare dată când ies din casă,

dar se lipește de bluză și mă ustură atât de tare

că mă chinui cu greu să zâmbesc fals

atunci când dau conștiincioasă bună ziua

babei enervante de la etajul doi, care își târâie

picioarele pe hol și prin sufletul nepoților ei.

mă enervează că unii trăiesc și sunt dracu’ în picioare

iar ea nu mai e. s-a dus. și era singura șansă la bunătate
pe care o mai avea omenirea.

nu pot să mă dezbrac. hainele îmi sunt ca o zgaibă.

trebuie să mă despielițez, apoi las rana să pulseze

ca o inimă proaspăt scoasă din piept.

dorul este toată infecția care iese la suprafață.

mă scârbește și încerc să o șterg cu rivanol

așa cum am văzut că face mama în fiecare zi,

dar știu că e în zadar, căci rana asta nu trece

și infecția ne mănâncă câte un pic

până când ajungem un dor amar. din mama a rămas

doar o rană adâncă de când a plecat bunica

și știu că mă mănâncă și pe mine. o aud noaptea 
cum clefăie zgomotos.

bunica e o rană care nu se va cicatriza niciodată. 

~ pain in art by dario puggioni ~