Treceți la conținutul principal

bunica e o rană care nu se va cicatriza niciodată

Imagine

bunica e o rană deschisă care
refuză cu încăpățânare să se cicatrizeze.

o acopăr de fiecare dată când ies din casă,
dar se lipește de bluză și mă ustură atât de tare
că mă chinui cu greu să zâmbesc fals
atunci când dau conștiincioasă bună ziua
babei enervante de la etajul doi, care își târâie
picioarele pe hol și prin sufletul nepoților ei.
mă enervează că unii trăiesc și sunt dracu’ în picioare
iar ea nu mai e. s-a dus. și era singura șansă la bunătate
pe care o mai avea omenirea.

nu pot să mă dezbrac. hainele îmi sunt ca o zgaibă.
trebuie să mă despielițez, apoi las rana să pulseze
ca o inimă proaspăt scoasă din piept.
dorul este toată infecția care iese la suprafață.
mă scârbește și încerc să o șterg cu rivanol
așa cum am văzut că face mama în fiecare zi,
dar știu că e în zadar, căci rana asta nu trece
și infecția ne mănâncă câte un pic
până când ajungem un dor amar. din mama a rămas
doar o rană adâncă de când a plecat bunica
și știu că mă mănâncă și pe mine. o aud noaptea 
cum clefăie zgomotos.

bunica e o rană care nu se va cicatriza niciodată. 

~ pain in art by dario puggioni ~
de Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

femeia-artă

de
Mi-a zis: ești o Mona Lisa și dacă eu aș fi da Vinci te-aș picta neîncetat. Dar eu sunt o creație de-a lui Munch, mai degrabă – prin vene îmi curge doar un strigăt și mintea mea e o aglomerație de umbre cadaverice. Dacă aș fi un bun măcelar, mi-aș desena chipul în stilul inconfundabil al lui Picasso, iar trupul ăsta uleios l-aș integra într-un tablou delirant, dar absurd de frumos de-al lui Dalí . I-am zis doar: îmi pare rău, honey, dar nu sunt eu Gioconda pe care o cauți. Sunt doar o pânză sfâșiată și e nevoie de un mare artist pentru a desluși acest puzzle, pe care îl numim ironic „viață”.   ~ Head exploding - Salvador Dali ~
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Cei mai îndrăgiți scriitori din 2019

de
                Am cam întârziat cu articolul dedicat lecturilor din 2019, însă  merg pe principiul mai bine mai târziu decât niciodată, așa că astăzi povestim despre cei mai îndrăgiți scriitori (am zis că e mai bine să îi clasific așa pentru că sunt cazuri unde nu pot alege o singură carte) și  cele mai bune cărți din 2019. În total, am citit 46 de cărți, unele excelente, altele mai slabe, dar per total, am avut o companie tare bună în călătoria mea prin anul 2019.     Cella Serghi               Pe Cella Serghi o ador din liceu, atunci când m-am îndrăgostit de Pânza de păianjen și de Balcic, așadar anul trecut mi-am propus să o recitesc și să îi descopăr cât mai multe cărți. Cartea Mironei mi-a plăcut la nebunie, însă nu pot să nu menționez și Pe firul de păianjen al memoriei , carte care mi-a deschis noi orizonturi și care...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

eu nu am fost născută să fiu normală

de
eu nu am fost născută să fiu normală. nu mă gândesc toamna la murături și nici nu-mi vând zilele banalității să muncesc mai mult, să spăl, să calc, să urmăresc praful prin casă. eu am fost născută să îmi șochez apropiații, să-mi autoflagelez sufletul cu rânduri nescrise. dintotdeauna am fost îndrăgostită de melancolii, de negru, de frunze arămii și câmpii veștejite. tocmai de asta am chinuit-o pe mama, săraca, și nu am vrut să mă nasc până nu s-a făcut toamnă. eu nu am fost născută să stau la plajă, unsă cu ulei, să mă prăjească monotonia după bunul plac. vreau să mă las hipnotizată de Lună și o sticlă cu vin, să înot dezbrăcată în mare și să calc pe moralități. eu nu am fost născută să trăiesc după reguli și nici să mă modeleze societatea după iluzorii principii și prejudecăți. nu pot! nu vreau să fiu ce vreți voi. așadar, nu vă mai obosiți. ignorați-mă și lăsați-mă să-mi trăiesc toamna.
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe