moartea e un copil răsfățat

nici șerpii nu mai sunt ce au fost.

nu a mai rămas nici un gram de bunătate în ei.

cândva ademeneau oamenii cu mere și păcate;

astăzi nu mai au răbdare. îi omoară lent și dureros,

bucurându-se de nefericirea lor.

nici oamenii nu mai sunt ce au fost.

în loc să se teamă de șerpi și să își aducă aminte

de povestea aia cu eva și mărul – sau poate era adam

și mărul care i-a rămas pe veci în gât –

acum oamenii prind șerpii, îi omoară

și îi devorează cu poftă și fără pic de silă,

realizând genți hidoase din pielea lor lipsită de viață.

apoi moartea își face loc în măruntaiele lor,

urcând spre plămâni, respirând lacom tot aerul

pentru că moartea e un copil răsfățat,

singură la părinți și nu știe ce înseamnă să

împarți. ei i se cuvine tot și știe asta.

păcătoșii mor. inocenții mor. toți mor.

numai monștrii trăiesc fără griji și hrănesc șerpii cu

lilieci infestați cu moarte, aruncând apoi

rondele de carne prăjite în sânge rece, tăvălite prin iad,

oamenilor înfometați și schingiuți de propria viață.

lumea e un sicriu imens unde toți oamenii miros

a formol și sunt îmbrăcați în costume simandicoase,

iar în mâinile înghețate au genți din piele de șarpe în

care și-au păstrat rămășițele zilelor curmate

violent și mult prea devreme.

~ death woman by Angelica Lora ~